Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poeme

        de Liviu Georgescu

Sub lupă

Prin luneta întoarsă-năuntru poţi să vezi convergenţele

iubindu-se, încolăcite în sexul abstract.

Şi pătrunzi în Minutaria unde explozia de afară

pare un peştişor purpuriu în acvariu.

Nemişcarea se măreşte în lentile

la flacăra ritmurilor interioare,

razele sunt purtate în cârcă de vietăţi microscopice

se încing sub lupă ca inima fetei morgana

apoi trec pe partea nevăzută a lunii scufundate

prin fante din ce în ce mai subţiri.

Liniştea se refugiază în scoici, într-o veche nemişcare

şi ceasuri aruncate pe plajă se contorsionează

acoperite de apa sărată. Havuzurile trezite din somn

se revarsă la fiecare bătaie de aripă

peste neuronul rece smuls din creier.

 

Luptă

Luna aleargă prin noaptea ruginită

cu risipă de perle

peste fărâme de ochi aruncate ca zarurile.

Muzica sferelor înfloreşte

în urechea ruginită de strigăt.

Se dă o luptă înfricoşătoare pe câmpii întunecate

între viscerele asurzitoare

şi polii luminii.

Noaptea se lasă prădată

cu vertebre de ceaţă pe promontoriile rupte

şi durerea cristalizează în cuiburi de chinină

pe pleoapele noastre umflate.

Aerul spartan şi

cenuşa stelară coboară în materie cenuşie.

 

Dacă ai credinţă pe luciul alb

Semnale mute – ideile sunt începutul cuvintelor

precum o ninsoare fantastică

defrişând albastrul pădurii.

Un oraş ridicat pe iazuri îngheţate

crescut din ieroglifele zâmbetului de sus,

un oraş iluzoriu din nisipuri mişcătoare.

Pe luciul alb, prin văi minerale

între linii de telegraf şi focuri preistorice –

semnale mute –

începutul cuvintelor precum

o fantastică ninsoare.

Ideile defrişează întunericul

şi marele iris absoarbe meteorul înverzit al sufletului.

Prin geamul deschis, o lebădă albă inundă o foaie albă.

Dacă ai credinţă poţi merge pe ape.

 

Fără speranţă nu poţi să începi

oglindă în care argintul s-a răsucit

şi-a crăpat,

cornetul jupuit cu seminţe virile

s-a spart

oglindă cenuşie cu pieliţă ştearsă

şi sâmburi amari –

balcanică dihonie

unde eşti când vrei să te vezi

umbră încinsă peste blestem

cocoş cu creastă de lacrimi

pe dealurile mute

în sifonul stelar

cu burtă melodică

îţi strigi iertarea

te mai vezi,

mai vrei să te vezi?!

 

Încleştare

Timpul ne presează capetele în insectare,

în pustia lucrurilor perfecte

unde realitatea şi irealul se zbat –

transparenţe în degradare –

placente prefăcute în uitare

prin care încleştarea materiei cu spiritul

naşte o guşă de lumină.

 

Prins

verdele se rupe în fâşii de ochi

împunşi de lancea luminii

şi liniştea înghite taurii coridei

se înserează în cristale

cu aripi reci de libelulă

şi gânduri nenăscute

verdele se rupe în fâşii de ochi:

oglinzile întruchipând moartea -

avalanşă de plâns şi râs

peste trupul meu

îndurând tragerea pe roată

şi arderea pe rug

în minciuna cuvintelor

 

Gaură neagră

ochiul negru absoarbe lumina

din deşeuri stelare

din mlaştini solare

din confuzii lunare

când ţipetele păsărilor scapă în neant

ochiul negru absoarbe lumina

prin mineralul orfan

prin petele din vitraliu

ochiul negru seacă lumina

din carcera mea rubinie

 

Asalt. Victorie fără arme

flota cuceritoare vântură sarea valului

peste portul blocat

asfaltul privirii se scurge dincolo

de gratiile strălucitoare

luna se scurge roşie prin noaptea senină

peste fărâme de gând şi cuvinte fărâmiţate

oraş dislocat şi dislexic

umflat de consoane impulsive

extirpate din simunul altui continent

colonizare inversă!

 

Moarte transparentă

sub cupole de Murano

căluţi de mare mor sufocaţi

în scâncetul văzduhului:

un plâns de libelule

când viespile bântuie amiaza

prin cristale ciobite

sărutul înveninează frunzele –

autoportretul umbrei la pândă

 

Palimpsest

Eclipsă totală peste rodia înroşită pe tipsii de argint –

capul tăiat cu dansul bulbilor de vitriol,

destine îmbrăţişează alt adevăr, străin.

Pete încinse avortează în pereţi, când soarele se scurge

prin radiografiile reci

lasă umbre scăzute în Palimpsest.

 

Pe lumină

amiază leneşă în tufe de metal

strălucitori colţii sfâşie pânza

o înroşesc cu fiinţele vânate

trompetele deşteaptă un sunet peste lume

s-au urnit plantele spre un verde hoinar

prin goana copacilor în privirea la pândă

lănci cad în mine

şi pasărea ucisă pluteşte în auz

târziu

în iazurile asfinţitului

ochi luminoşi mă închid în frunze

în cămăşile rupte de naşteri

 

Gong

trişti oameni uitaţi

în gările dărâmate

ferecaţi

în vidul ars

al duminicilor

înzăpeziţi de visuri

de afişe

în dansul păpădiei

vechi oameni

cu zâmbet oval

cu funinginea vorbirii

pe linguri

 

Regim oglindă inversă

greierii sunt împuşcaţi

sub coji de apă

pe dâmbul plânsului

cheagul de lopeţi

se opreşte în inimă

şi corbii ne aştern

uitarea

dimineaţa ne privim chipul curat

prin roua zilelor

în oglinda petalelor putrede

lumina se înfige în nori

inima huruie prin zorile oarbe

un cactus -

ca un ordin de graţiere

 

Poem

hârtia ruptă la marginea ei

începe să ardă

până în inima berbecului sacrificat

începe să vadă

devine ecran cosmic

 

Definiţii

Ecourile sunt paşii unui înger distrat.

Sentimentele: ceramica unui imperiu.

Ploile sunt plânsul zilei, pătrat

Gândurile: derivă de stea şi arderi de heliu,

tremurul vast din ochiul plăpând.

Norii: un sfârşit amânat

peste gura unui soare atârnând

de grinzile indiferenţei.

Primăvara e amnezia pietrei, prăvălire de ciută,

Iarna: o iubire pierdută.

Necuprinsul: denestinsul în geometria fluenţei.

 

Canale

În piaţa porumbeilor zac tratate

de alge mortificate:

alături, printre caii hipodromului prădat,

sub cupole de Murano,

gâfâie viermele în mărul otrăvit.

 

Vuiet amplificat

strigăte amânate

figuri vechi pe promontorii

când soarele se topeşte

inimi de piatră ridică rugi

în amfiteatre antice

amplificând vuietul mării

 

Dimineaţa iertării

Pe cerul însângerat

în iris de şoim

trupul înfrigurat

umbră încinsă

cu creastă de lacrimi –

cocoş cu strigăt atomic

pe dealurile mute

în sifonul stelar,

cu burtă melodică

îşi strigă iertarea.

 

Poveste

mândrele castele

sus pe bulumaci

sunt tăiate-n stâncă

-n praf de diamant

toate la castele

sunt ca în poveşti

mătrăgune rele

babe cloanţe-n ceşti

zace-o lighioană

cu capete de foc

într-o călimară

cu puf şi amoc

delirând prin stele

şiroind prin maci

într-o râpă-adâncă

într-un soi de pat

mândrele domniţe

prinse de neant

de o roată-n spiţe

turnir delirant

zâne bune-n zeruri

zmei cu miez de humă

pitici fel şi feluri

prunci cu ochi de lună

aur şi cu perle

şi bufoni de cârpă

pantomime chele

amintiri uzurpă

zmeu-i de cerneală

prinţu-i ventriloc

închişi în cămară

în miezul de foc

beau din vinuri dulci

marii logofeţi

zâne cu papuci

îi mângâie pe feţi

babe cloanţe sterpe

se mlădie-n cale

şi pitici cu jerbe

chiţăie în vale

regii domnitori

se aşeză-n jilţ

cântă din viori

lăutarul chiţ

într-un cozonac

se coc şi dospesc

prinţesa-i de mac

în puf îngeresc

 

Psalm

Îţi strig numele la amiază

pietrele îngenunchează

şi numele se schimbă în lacrimă

umbrele grele se clatină

şi aprind focuri pe metereze.

În ceruri argintii şi obeze

păsări îşi fac cuib pentru noapte.

Pe deal crucile au început să fie şoapte

şi trupul Tău să-nvie în arii miruite cu vitralii.

Nr. 5-6/2008
Centenarul Uniunii Scriitorilor

Revista revistelor

Cele trei feluri de a călători
de Nicolae Prelipceanu

Mai, 68, august, 68
de Adrian Popescu

Din jurnal
de Gabriel Dimisianu

Captivii Evului Media
de Constantin M.Popa

Trei romane
de Luminiţa Corneanu

Preferinţele mele
de Mihai Ene

O perspectivă
de Gabriel Coşoveanu

Reînsufleţirea critică a poeziei
de Gabriela Gheorghişor

Vânătorul de aer
de Paul Aretzu

Fabulaţie şi scriitură
de Dania-Ariana Moisa

Îndrăgostită de Dumnezeu
de Bucur Demetrian

Ipostaziere a bovarismului
de Petre Ciobanu

Treptele fiinţării poetice
de Florea Miu

Drumul îngust al literaturii către sine
de Ioana Dinulescu

Hirghiduşiile
de Ioan Lascu

Avigdor
de Claudiu Komartin

Fragmente din năstruşnica istorie a lumii de gabriel chifu trăită şi tot de el povestită
de Gabriel Chifu

Irina începe să vorbească
de Maria-Gabriela Constantin

Eugen Simion – 75
de Tudor Nedelcea

Radu ALDULESCU - Interviu pentru ocuparea unui post de scriitor
de Horia Gârbea

Orbirea
de Jorge Luis Borges

Nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2007

Cine va cîştiga Premiile USR pe 2007?

Schiță asupra stării de autenticitate
de Ionel Buşe

Expoziţia Nicolae Predescu
de Paul Rezeanu

Poeme
de Liviu Georgescu

A VI-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare
de Nicolae Petre Vrânceanu

Poeme
de Andra Rotaru

Mihail Trifan – exorcistul
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Petruţ Pârvescu

Alice Năstase: „Povestea femeii de 30 de ani care iubeşte şi ... atât”
de Ştefan Vlăduţescu

Despre actualitatea capodoperei
de Dorin Ciontescu-Samfireag

Tipătul meu castrat din faşă
de Constantin ABĂLUŢĂ

Son et lumiere
de Mircea Ghiţulescu

Ceramica din Gorj
de Ştefan Enache

Un poet american contemporan: LEN ROBERTS

Documentul ca lectură captivantă
de Mircea Moisa

Jurnalul unui om normal
de Adrian Suciu

Marina Ţvetaeva (1892 – 1941)
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU

© 2007 Revista Ramuri